Probleme sociale de actualitate - Nimeni nu este îndeajuns de bogat și celebru încât să-și răscumpere antisemitismul. „Galliano” a fost anulat

În prelungirea articolului pe care l-am scris în data de 7 august despre reîntoarcerea celebrului designer John Galliano în lumina reflectoarelor, printr-o amplă expoziție la Muzeul Metropolitan de Artă din New York (Met) anunț astăzi, cu imensă tristețe, că evenimentul a fost anulat.
Mă întrebam atunci: pot ierta evreii? Astăzi putem răspunde cu toții: nu. Cel puțin…nu încă!

Galliano, recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai mari talente ale lumii modei datorită creațiilor sale extravagante, s-a aflat ani de zile în vârful acestei lumi în calitate de director creativ al casei Christian Dior. A fost concediat din această funcție după ce o serie de comentarii rasiste și antisemite din anii 2010 și 2011 au ieșit la iveală și s-au răspândit rapid pe internet, ceea ce a dus la condamnarea sa într-un proces pentru antisemitism în Franța. Foto: FB-J. G.

„John Galliano: Horizons”, expoziția de primăvară de mare anvergură a Institutului de Costum, care urma să fie inaugurată în cadrul galei anuale Met Gala din luna mai a anului viitor, va fi înlocuită cu o altă expoziție, a anunțat luni muzeul. „În urma unor discuții aprofundate cu John Galliano, am decis de comun acord să nu mai organizăm expoziția”, a anunțat Max Hollein, directorul și directorul general al muzeului, într-un comunicat.

Continuați lectura cu articole similare despre Societate, Social, METGALA, elie wiesel și arta.

Ce s-a întâmplat, de fapt

După anunțul că Met va găzdui o retrospectivă dedicată lui Galliano, în 2027, curentul critic la adresa acestuia a crescut rapid și considerabil. Lumea nu a uitat episodul antisemit din 2011, când designerul, aflat într-o stare psihedelică, a proferat injurii antisemite la adresa unor persoane aflate în același local.

Au urmat un proces, o condamnare, concedierea de la Casa Dior și 15 ani de tăcere și penitență de pe scenele modei și ale relevanței publice.

Lideri ai comunității evreiești au protestat față de anunțata expoziție, iar unii investitori ai Met au amenințat că își retrag donațiile către muzeu dacă aceasta va avea loc.
Met Gala organizată în jurul designerului, din anul 2027, urma să aibă loc în aceeași perioadă cu Yom HaShoah, Ziua comemorării Holocaustului. Tocmai această coincidență a amplificat enorm controversa, cu toate că, înainte de anularea expoziției, se discuta deja posibilitatea mutării Galei cu o săptămână.

Printre remarcile pe care Galliano le-a adresat clienților unui bar, difuzate într-un videoclip, se număra și „Îl iubesc pe Hitler”. De asemenea, le-a spus clienților, care erau evrei, că mamele și strămoșii lor ar fi fost „gazați”. El a făcut, de asemenea, comentarii jignitoare la adresa unui client de origine asiatică.

Dumnezeu nu te iartă pentru păcatele pe care te pune să le faci

Sau te iartă post mortem?

Istoria artei este plină de genii imperfecte. Muzeele au învățat să trăiască cu această contradicție: să păstreze opera fără să absolve omul. Post mortem.
Richard Wagner este un caz aproape imposibil de ignorat când vorbim despre artă și rasism. A scris explicit despre evrei în Das Judenthum in der Musik („Iudaismul în muzică”), iar antisemitismul lui este una dintre problemele centrale ale moștenirii sale. A avut texte profund antisemite, iar ulterior muzica lui a fost instrumentalizată de cultura nazistă. Și totuși, Wagner nu a fost „șters” din istoria muzicii, chiar dacă în Israel nu se cântă și nicio orchestră evreiască nu-l include în repertoriu.

În 2026, Muzeul „Richard Wagner” din Lucerna, organizează chiar o expoziție intitulată „Taboo Wagner? Jewish Perspectives”, întrebând dacă opera lui Wagner ar trebui considerată „tabu”. Expoziția va fi deschisă până la 30 noiembrie 2026. V-o recomand.

Pablo Picasso este recunoscut pentru abuzurile sale asupra femeilor din viața sa. Françoise Gilot, una dintre partenerele sale, în memoriile Life with Picasso (Viața cu Picasso, 1964) a povestit că acesta a încercat să o submineze psihologic încă de la începutul relației, că el o voia permanent însărcinată pentru că astfel era „mai slabă”, după a doua naștere ea refuzând să mai aibă copii. Există și relatarea potrivit căreia Picasso i-a ars obrazul cu o țigară într-un moment de furie. Mai mult, după ce Gilot l-a părăsit, în 1953, artistul a reacționat extrem de agresiv. Potrivit relatării lui Gilot și documentării ulterioare, a distrus obiecte și lucrări ale ei și a încercat să-i afecteze cariera, folosindu-și influența pentru ca galeriștii să nu o mai reprezinte și pentru a-i fi limitate oportunitățile de expunere.

Francois Gillot și Picasso Foto Muzeul „George Pompidou”

A fost reevaluat, ce-i drept, nu pentru antisemitism, ci pentru felul în care și-a tratat partenerele și femeile din viața lui. În ultimii ani au apărut inclusiv critici la adresa numărului enorm de expoziții Picasso și a cultului personalității sale. Un articol din Le Monde din 2023 ridica întrebarea, dacă nu cumva, unii curatori și muzee, nu îi acordă lui Picasso o importanță disproporționată în raport cu comportamentul său personal.
Lumea artei nu l-a exclus când misoginismul său a atins cota maximă odată cu declarația rămasă celebră: „Există doar două feluri de femei: zeițe și preșuri.” Nici nu i-a suspendat prețuirea publică timp de 15 ani. Geniul a continuat să fie celebrat, în timp ce omul din spatele lui a rămas, în mare măsură, o problemă separată de operă.

Nici la pictorul Gauguin nu au renunțat muzeele, deși a pictat femei indigene, foarte tinere, într-o manieră erotică și exotică, în care sexualitatea se amesteca cu fantezia occidentală despre un paradis tropical, transformându-le în obiecte ale dorinței și ale privirii masculine. Dimpotrivă: MET i-a dedicat în 2002 o expoziție majoră, cu aproximativ 120 de lucrări, iar muzeul spune explicit că a prezentat atunci întreaga sa colecție Gauguin. MoMA de asemenea i-a expus lucrările și i-a dedicat inclusiv expoziția Gauguin: Metamorphoses în 2014.

Yayoi Kusama, una dintre cele mai iubite și vândute artiste contemporane din lume, care a decedat chiar zilele trecute, recognoscibilă datorită stilului personal, marcat prin iconica perucă roșie și prin vestimentația care include întotdeauna buline, a avut de-a lungul timpului câteva reprezentări rasiste ale persoanelor de culoare, inclusiv în opere literare și într-o autobiografie. Controversa a izbucnit în jurul expoziției sale de la SFMOMA. Dar muzeul nu a anulat-o și a continuat inclusiv să achiziționeze opera ei. Directorul muzeului a explicat faptul că expoziția poate deveni tocmai un loc în care poate fi discutată complexitatea unui artist.

Galliano generează însă o dificultate nouă, pentru că nu e o fantomă a istoriei. E viu, creează și poate fi, încă, onorat. Iar între a ierta un om și a-l celebra din nou există o distanță pe care, de această dată, Metropolitan Museum of Art a fost obligat să o măsoare.

Julie Menin, primul președinte evreu al Consiliului Municipal al New Yorkului și fiica unui supraviețuitor al Holocaustului, a scris conducerii Met că decizia de a-l onora pe Galliano este „o greșeală”, cerând reconsiderarea ei.

Jill Kargman, membră veche a Friends of the Costume Institute, patronii institutului de costume din cadrul Met, a declarat că renunță la rolul său tot din cauza acestei expoziții.

Elisha Wiesel, fiul laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel și președintele fundației caritabile care poartă numele tatălui său, a declarat că decizia de a-l onora pe Galliano „pare o idee destul de proastă”.

Elisha Wiesel și tatăl său Elie Wiesel Foto: FB-Elisha Wiesel

Glimcher, un titan al lumii artei și consultat de The New York Times, a trimis recent un e-mail lui Max Hollein (directorul și CEO-ul muzeului) și lui David Breslin (curatorul responsabil pentru artă modernă și contemporană), două dintre figurile importante ale The Met, în care spune: „Nu cred că ați luat în considerare costul acestei acțiuni și reverberațiile pe care le va avea în viitor”. Glimcher a mai adăugat că el și soția sa „se gândesc serios să reconsidere alte opere de artă care fuseseră desemnate inițial pentru a fi donate muzeului prin testamentele noastre”.

Glimcher Foto: Peace Gallery

Acestea sunt doar câteva dintre vocile care au spus „nu” expoziției.

„Nu-uri” care nu vin ca o negare a eforturilor de reabilitare ale designerului și nici ca semn de întrebare la certitudinea că este într-atât de valoros încât să merite acordarea acestor „imense onoruri publice”. Dimpotrivă, chiar presa de specialitate subliniază că influența sa asupra modei este inestimabilă.

Întrebarea ar fi alta: iertarea este egală cu celebrarea?

La capătul acestor săptămâni care au trecut după anunțul expoziției sale la Met, artistul a anunțat printr-o scrisoare emoționantă că le este recunoscător în primul rând celor care au dorit să-i paveze drumul reîntoarcerii pe marile scene ale atenției, dar nu dorește ca dezbaterea din jurul declarațiilor sale antisemite, făcute cu 15 ani în urmă, să umbrească efortul organizatorilor:

Concediat de la Dior, Galliano a petrecut câțiva ani implicându-se în eforturi publice și private de reabilitare. Și-a făcut revenirea în 2014, când a fost angajat de casa de modă pariziană Maison Margiela, unde a rămas timp de un deceniu.

„Faptul că parcursul meu creativ a fost luat în considerare de o instituție pe care am admirat-o de-a lungul întregii mele vieți m-a emoționat mai profund decât pot exprima în cuvinte. Voi rămâne pentru totdeauna recunoscător pentru încrederea, grija și rigoarea cu care Max, Andrew, Anna (Wintour) și întreaga echipă a Met au abordat acest proiect.

După multă reflecție, după discuții cu membrii consiliului și cu toți cei implicați, am decis, cu mare tristețe, că este mai bine ca expoziția să nu aibă loc în acest moment.

Îmi asum în continuare pe deplin responsabilitatea pentru durerea provocată de cuvintele mele din trecut, în special pentru suferința pe care am cauzat-o comunităților evreiești și regret profund aceste lucruri. Înțeleg că o ispășire autentică nu se obține printr-o expoziție, prin recunoaștere instituțională sau printr-un singur gest public. Este o responsabilitate continuă, care se demonstrează prin capacitatea de a asculta, de a învăța și prin felul în care te porți de-a lungul timpului.

Nu vreau ca dezbaterea din jurul meu să pună Met într-o poziție dificilă sau să distragă atenția de la munca extraordinară a Costume Institute. Înțeleg și respect, de asemenea, faptul că o expoziție care mi-ar celebra munca ar putea fi dureroasă pentru unii. Aș vrea să le exprim cea mai profundă recunoștință tuturor celor care m-au îndrumat, m-au susținut și mi-au fost alături în acești 15 ani de abstinență și recuperare din alcoolism și dependență.

Înțelepciunea, răbdarea și umanitatea voastră m-au ajutat mai mult decât aș putea vreodată să exprim în cuvinte. Vă rămân profund îndatorat pentru că mi-ați oferit, așa cum mi-ați promis, o viață mai bună decât mi-aș fi putut imagina vreodată.

Recunoștința mea față de Met, față de Max, Andrew și Anna rămâne profundă și de durată. Generozitatea, umanitatea lor și credința lor în importanța modei ca artă, cultură și istorie, precum și înțelegerea pe care o au față de fragilitatea umană și posibilitatea de a evolua, vor rămâne pentru totdeauna cu mine.”

Galliano nu a încercat să se apere spunând „sunt un geniu și trebuie să-mi separați arta de persoană”. În declarația sa, își asumă explicit responsabilitatea și admite că regretul adevărat nu poate fi demonstrat printr-o expoziție sau printr-un gest public. Într-adevăr, regretul poate fi sincer, recuperarea reală, iar talentul intact. Și totuși, toate acestea nu obligă pe nimeni să celebreze omul care a fost.

Fericiți cei care vorbesc puțin, că aceștia vor mai fi invitați.