
Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.
Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:
La data de 5 septembrie a.c., ora 09:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2L, în afara localității Străoane.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 69 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2L, ar fi acroșat doi bărbați, în vârstă de 50, respectiv 31 de ani, care se aflau în apropierea unui atelaj hipo.
Interesați de subiectele Romania, de ultima ora și Eveniment? Citiți mai mult aici.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul celor doi bărbați.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:
Tragedie pe o șosea din Vrancea. Doi bărbați au decedat în această dimineață în localitatea Valea Câmpului
Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a fost solicitat să intervină în această dimineață, în jurul orei 09:00, în urma unui grav accident rutier produs în localitatea Valea Câmpului, în afara localității Străoane.
În accident a fost implicat un autoturism care a acrșat doi bărbați aflați lângă un atelaj hipo, în staționare.
La fața locului au fost direcționate imediat două echipaje medicale:
– o ambulanță cu asistent din cadrul Substației Panciu;
– o ambulanță cu medic de la Stația Centrală Focșani.
Din nefericire, la sosirea echipajelor de intervenție, cele două victime :
– bărbat în vârstă de 31 de ani;
– bărbat în vârstă de 50 de ani, prezentau leziuni incompatibile cu viața.
Din cauza severității traumatismelor suferite în urma impactului, manevrele de resuscitare nu au mai putut fi efectuate, iar medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul ambilor bărbați la fața locului.
Cercetările cu privire la dinamică și circumstanțele exacte în care s-a produs nefericitul eveniment au fost preluate de către organele de poliție competente.
Sursă foto: Facebook Informații din Trafic Vrancea/Asistență rutieră
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.