
Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Un control în trafic s-a transformat într-un caz de dare de mită, în noaptea de duminică spre luni, la Arad. Doi polițiști au oprit un autoturism înmatriculat în Franța, iar după ce i-au comunicat șoferului că urmează să fie sancționat și să rămână fără permis pentru 60 de zile, acesta ar fi încercat în repetate rânduri să le ofere bani pentru a scăpa de măsurile legale.
Incidentul a avut loc în jurul orei 00:24, pe Bulevardul Revoluției din municipiul Arad. La acea oră, agentul de poliție Simon Covasan și agentul de poliție Giulia Onila, din cadrul BOP Arad, se aflau în timpul unei acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier.
Autoturismul a fost oprit după ce polițiștii au constatat că șoferul nu ar fi acordat prioritate autoturismelor într-o intersecție dirijată, la intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Mihai Eminescu.
Conducătorului auto i s-a comunicat că fapta constatată atrage sancționarea contravențională și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. În loc să accepte măsurile dispuse de polițiști, șoferul ar fi încercat de mai multe ori să le ofere bani celor doi agenți, în speranța că aceștia vor renunța la aplicarea sancțiunilor.
Polițiștii au refuzat oferta și au luat măsurile legale. Mai mult, aceștia i-au spus conducătorului auto că vor formula denunț pentru dare de mită.
Descoperiți și alte știri legate de Romania, mita, Sidepol, Topic special și bani.
Cazul a fost făcut public de Sindicatul Sidepol, care a transmis un mesaj de apreciere la adresa celor doi agenți.
„Atitudinea colegilor noștri este una corectă și reprezintă direcția de urmat pentru toți colegii care se află puși într-o astfel de situație! Generația tânără de polițiști găsește exemple de bune practici chiar în rândul propriilor colegi! Felicitări Simon și Giulia, sunteți un exemplu!”, a transmis Sindicatul Sidepol pe pagina de Facebook.
Citește și: A curs bere pe șosea, în zona Intim, după ce mai multe lăzi au căzut dintr-o autoutilitară
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.