Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.
Pe scurt: Știrea de ultimă oră din România explică faptele și contextul real.
Primăria Râmnicu Vâlcea a inaugurat vineri seară noua parcare etajată din zona Nord a municipiului, o investiție de aproape 15 milioane de lei, finanțată din bugetul local și finalizată cu aproximativ o lună înainte de termenul prevăzut în contractul de execuție.
Noua construcție reprezintă cea de-a treia parcare publică pe mai multe niveluri realizată în ultimii ani în Râmnicu Vâlcea și răspunde unei probleme semnalate în repetate rânduri de locuitorii municipiului: lipsa locurilor de parcare, în special în zonele intens circulate.
Investiția din zona Nord este cu atât mai importantă cu cât deservește Spitalul Județean și întreaga zonă Calea lui Traian Nord. Până acum, pacienții care veneau pentru consultații și proceduri în ambulatoriu, aparținătorii persoanelor internate, precum și personalul unității medicale se confruntau frecvent cu dificultăți în găsirea unui loc de parcare.
Explorați alte articole recente despre Romania, Actualitate și Impact.
115 locuri de parcare și bază sportivă deasupra construcției
Noua parcare dispune de 115 locuri, dintre care opt sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Au fost amenajate grupuri sanitare, iar accesul se poate face atât din Calea lui Traian, cât și dinspre Spitalul Județean.
Investiția a fost realizată pe amplasamentul fostului teren de sport al Liceului Forestier, însă suprafața destinată activităților sportive nu a dispărut. Deasupra parcării a fost amenajată o bază sportivă școlară modernă, cu două terenuri de sport, vestiare, grupuri sanitare, punct de prim-ajutor și iluminat nocturn.
Totodată, au fost instalate panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din necesarul de energie electrică al obiectivului.
Lucrările au fost executate de asocierea Ralunic SRL – Elserv SRL, iar valoarea contractului de execuție este de aproape 15 milioane de lei.
Investiție făcută din banii comunității
Dincolo de festivități și de discursurile politice care însoțesc de regulă inaugurarea investițiilor publice, trebuie precizat un lucru esențial: această parcare a fost finanțată din bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Cu alte cuvinte, investiția a fost posibilă datorită resurselor comunității și, în mod fundamental, datorită râmnicenilor, vâlcenilor și mediului economic care contribuie, prin taxele și impozitele plătite, la bugetul public.
O investiție realizată din bani publici nu este un cadou oferit cetățenilor de un politician. Este modul în care Primăria Râmnicu Vâlcea, ca instituție publică, utilizează o parte din resursele comunității pentru dezvoltarea orașului și pentru rezolvarea problemelor semnalate de locuitori.
De altfel, realizarea unor noi parcări publice a fost solicitată în mod repetat chiar de cetățenii municipiului, confruntați zilnic cu deficitul de locuri de parcare.
A treia parcare publică pe mai multe niveluri
Obiectivul din zona Nord este cea de-a treia parcare publică pe mai multe niveluri realizată în ultimii ani în Râmnicu Vâlcea, după parcarea subterană din zona centrală și cea supraterană din Ostroveni, amplasată în fața Casei Tineretului.
Noua investiție reprezintă un câștig important pentru zona de nord a municipiului, în special pentru cei care ajung zilnic la Spitalul Județean.
Meritul final aparține comunității. Râmnicu Vâlcea se dezvoltă prin banii râmnicenilor și ai contribuabililor care își plătesc taxele și impozitele, iar administrația publică are responsabilitatea de a transforma acești bani în investiții utile și durabile pentru oraș.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.