Știri diverse de actualitate - Bursele DAR susțin 40 de copii și tineri să își continue drumul spre excelență

Poza pentru articolul Bursele DAR susțin 40 de copii și tineri să își continue drumul spre excelență

Diverse: Această știre diversă sintetizează aspectele esențiale ale fenomenului.

Pe scurt: Detaliile esențiale ale unui fenomen sau fapt puțin cunoscut.

40 de copii și tineri vulnerabili, cu rezultate remarcabile în educație, sport și arte, fac parte din cea de-a V-a ediție a programului Bursele DAR, derulat de Hope and Homes for Children. În perioada 23–26 august, bursierii s-au întâlnit în cadrul primei tabere de dezvoltare personală din acest an, un spațiu în care au avut ocazia să se cunoască, să învețe unii de la ceilalți și să descopere noi perspective asupra propriului parcurs.

Programul Bursele DAR a fost inițiat în 2022 pentru a susține copiii și tinerii care, în ciuda dificultăților materiale, obțin rezultate deosebite și au potențialul de a performa. În ediția 2026–2027, 40 de bursieri beneficiază de o bursă anuală în valoare de 2.000 de euro, precum și de acces la mentorat, activități de dezvoltare personală, două tabere și o rețea de sprijin care să îi ajute să își transforme talentul și munca în oportunități reale pentru viitor.

Selecția celor 40 de bursieri a fost realizată de către echipa Hope and Homes for Children, împreună cu un juriu extern, format din profesioniști din jurnalism, sport și arte: Amalia Enache, Florin Negruțiu, Horia Tecău, Mihai Morar, Adrian Rădulescu și Ada Condeescu.

Prima tabără a ediției a V-a a început cu o sesiune de bun venit și cunoaștere alături de fostul tenismen profesionist Horia Tecău, triplu câștigător de Grand Slam la dublu și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai României.

Poza pentru articolul Bursele DAR susțin 40 de copii și tineri să își continue drumul spre excelență

Întâlnirea le-a oferit bursierilor ocazia de a vorbi cu el despre performanță, disciplină, perseverență și despre drumul pe care îl parcurgi atunci când vrei să devii foarte bun în ceea ce faci.

În cele patru zile petrecute împreună, programul a combinat activitățile de dezvoltare personală cu experiențe culturale, educaționale și de relaxare. Bursierii au participat la un atelier de bune maniere susținut de Ileana Zamfir, au avut parte de o sesiune de tur ghidat al Bucureștiului alături de istoricul Anita Sterea, au vizitat Țiriac Collection, au participat la activități de echipă la escape room și bowling și s-au bucurat de timp petrecut împreună în aer liber, inclusiv o plimbare cu hidrobicicletele în Parcul Cișmigiu, însoțiți de Dana Rogoz. Tabăra s-a încheiat cu o sesiune de concluzii și jocuri interactive.

Pentru bursierii DAR, aceste întâlniri sunt mai mult decât o pauză de la școală sau antrenamente. Sunt contexte în care își pot exersa abilitățile, își pot descoperi noi interese și, mai ales, pot întâlni oameni care îi inspiră să își privească propriul potențial cu mai multă încredere.

„Cât de ușor este să fii performant atunci când banii sunt puțini, locuința nu este tocmai confortabilă, familia nu îți este alături sau apar probleme de sănătate? Este foarte greu, de fapt. Și totuși, există copii – miracol. Copii care reușesc să depășească aceste obstacole și să devină foarte buni în domeniile pe care și le-au ales. Iar față de ei noi avem obligația de a compensa lipsurile și de a le întări convingerea că viitorul poate fi pe măsura potențialului lor”, declară Nicoleta Marcu, Director de Strategie și Dezvoltare.

Ediția a V-a a Burselor DAR se derulează cu sprijinul partenerilor Deutsche Bank, Banca Transilvania, Concentrix, Lion’s Head și PENNY, Coca-Cola și Bolt, partener de mobilitate.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche