Informații utile - „Izvoare de sănătate”. România are resurse uriașe, Franța face miliarde din mai puțin. Ce fac diferit francezii

Poza pentru articolul „Izvoare de sănătate”. România are resurse uriașe, Franța face miliarde din mai puțin. Ce fac diferit francezii

Diverse: Lucrurile interesante explicate mai jos au aplicație practică.

Sinteză: Articolul oferă informații utile și interesante pe diverse subiecte.

Franța în schimb a construit în jurul apelor termale o industrie de miliarde de euro.

Ce fac diferit francezii? Controlează strict apa de la izvor până la tratament, investesc mult în cercetare și dezvoltă, în paralel, și activități pentru petrecerea timpului liber dintre tratamente care aduc și ele venituri importante.

Un nou episod din campania Știrilor PRO TV „Izvoare de sănătate".

Francezii îi spun adesea "aurul albastru" sau "apă care vindecă". Și nu degeaba. În jurul apei termale au construit o industrie care generează anual aproape 5 miliarde de euro.

Franța are 87 de stațiuni balneare. Aproape 70% sunt localități cu mai puțin de 5 mii de locuitori, situate în zone montane sau vulcanice. În centrul țării se află unele dintre cele mai cunoscute.

Corespondent ȘtirileProTV: ”Povestea apelor termale începe cu acest relief vulcanic. Sunt în jur de 80 de vulcani aici. Noi ne aflăm pe cel mai înalt, Puy de Dôme, la aproape 1.500 de metri altitudine. Acum mii de ani, erupțiile vulcanice au creat fisuri adânci în sol. Apa de ploaie și zăpada topită pătrund în adâncuri, unde se încălzesc în mod natural, preiau mineralele din sol și ies la suprafață sub forma acestor izvoare termale de care se bucură și astăzi multe stațiuni”.

Printre ele, Vichy, oraș devenit celebru în întreaga Europă care acum 5 ani a fost inclus în Patrimoniul Mondial Unesco.

Bulevardele largi și vilele elegante din perioada Belle Epoque amintesc de anii în care aici venea elita Europei pentru tratament.

Apa termală din Vichy are 15 tipuri de minerale diferite. Fiecare litru conține peste cinci grame de minerale. Este aşadar o apă puternic mineralizată, care nu este, totuși, neapărat mai bogată decât unele ape din România. La Băile Herculane, de exemplu, există izvoare care ajung la concentrații mai mari. Diferența se vede în felul în care este valorificată.

În Vichy, apa nu este atinsă de om. Sub oraș există o rețea de conducte și galerii prin care apa termală este captată și transportată de la izvoare direct în piscine și săli de tratament.

În România, în schimb, în unele stațiuni izvoarele sunt la liber. Oamenii vin și își umplu sticlele, cu toate că nu orice apă poate fi băută după ureche. În Vichy lucrul acesta este respectat cu strictețe.

Puținele izvoare care se află la suprafață sunt ținute sub cheie. Apa folosită în curele de băut este întotdeauna prescrisă de medic, în cantități stricte, în funcție de afecțiunile fiecărui pacient. În acest fel, proprietăţile apei sunt folosite țintit și așa apar și rezultatele, spun terapeuții.

Pacientă: Am fibromialgie. Este o boală care, în cazul meu, afectează tendoanele, mușchii și oasele. Iar anul acesta nu mai am dureri la picioare. Am mult mai puține dureri la umeri și la spate„.

Acești soți sunt din Normandia și vin pentru al treilea an la Vichy pentru cura balneară sau cum îi spun francezii cure thermal.

Pacient: ”Am reușit chiar să reduc doza de morfină de când am ajuns aici și de aceea sunt bucuros să continui tratamentul. De obicei merg cu bastonul. Acum nu l-am adus”.

Cazul nu este întâmplător, spun terapeuții. Efectele apelor termale sunt studiate de zeci de ani în Franța, iar cercetările arată că, în cazul persoanelor cu afecțiuni reumatice, de pildă, curele balneare pot reduce semnificativ durerile.

I-am făcut o vizită doctorului Yves-Jean Bignon, oncolog și cercetător, care de zeci de ani studiază efectele curelor balneare. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste științifice internaționale și sunt acum recunoscute de statul francez.

Dr. YVES-JEAN BIGNON, medic oncolog și cercetător: ”După efectuarea curei balneare observăm că beneficiile se mențin cel puțin nouă luni. Dacă pacienții urmează curele timp de cel puțin cinci ani, observăm că nu mai au nevoie de tratamente medicamentoase, în special pentru artroză și anumite boli reumatice inflamatorii, unde există un nivel ridicat de dovezi că tratamentul este eficient”.

Este, iată, o altă diferență față de abordarea românească din unele stațiuni unde cercetarea lipsește. În Franța, eficiența curelor balneare este evaluată și documentată prin studii clinice, iar rezultatele sunt folosite inclusiv pentru decontarea tratamentului.

Ne-a explicat cum funcționează sistemul francez de decontare Myriam Roullot.

Myriam Roullot, directorul de operațiuni al diviziei de tratamente din Vichy: ”În Franța avem un sistem de securitate socială care, până în prezent, acoperă 65% din tarif. Rămâne în sarcina curistului suma de 350, 450 de euro, în funcție dacă este indicație dublă sau simplă. De asemenea, unele asigurări și mutuale din Franța acoperă și o parte din această sumă rămasă. Rămân însă în sarcina pacientului și cazarea, mâncarea și, bineînțeles, transportul”.

Totuși, fără decontarea oferită de statul francez, nota de plată pentru o cură de trei săptămâni se ridică la câteva mii de euro. Pacienții trebuie să plătească integral tratamentul, cazarea și mesele pentru cele 18 zile. Este una dintre limitările sistemului din Franța și motivul pentru care numărul pacienților veniți din străinătate strict pentru cure medicale rămâne încă redus.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche