Diverse: Detaliile diverse de mai jos merită atenție pentru o perspectivă largă.
Sinteză rapidă: Informațiile diverse și ce trebuie să știi acum.
Conform unei analize publicate luni de eMAG, părinții au devansat pregătirile pentru noul an școlar, generând o creștere de 41% a comenzilor de rechizite în primele 20 de zile ale lunii august, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut.
Cel mai mare avans a fost înregistrat de instrumentele de geometrie, cu 61% mai multe unităţi comandate faţă de anul trecut, şi de acuarele, pensule şi blocuri de desen, cu o creştere de 60%.
Comenzile de penare au crescut cu 47%, cele de plastilină cu 45%, iar cele de ghiozdane cu 44%. Creşteri se înregistrează şi pentru creioane şi carioci (+41%), cretă şi table (+33%) şi caiete (+29%).
Descoperiți și alte știri legate de Diverse și Observator.
Pregătirile includ şi garderoba pentru şcoală. Tricourile albe şi tricourile polo se regăsesc între cele mai comandate articole vestimentare pentru copii în perioada analizată, în timp ce în categoria încălţăminte preferinţele merg atât către pantofi sport, cât şi către modele pentru ţinute mai formale.
De asemenea, comenzile de birouri şi scaune de birou au crescut cu 11%, iar cele de lămpi de birou cu 32% faţă de perioada similară a anului trecut.
Şi numărul tabletelor comandate a crescut cu 6%, iar laptopurile au avut o evoluţie similară, pe măsură ce dispozitivele digitale fac parte din instrumentele folosite de copii pentru studiu.
În plus, părinţii se orientează tot mai mult către dispozitive care le permit să rămână conectaţi cu cei mici, smartwatch-urile pentru copii înregistrând o creştere de 26% în perioada analizată.
Şi ghiozdanele smart sau multifuncţionale câştigă teren, cu 9% mai multe unităţi comandate.
Cele mai multe comenzi, 41%, sunt plasate între orele 12:00 şi 18:00, iar alte 32% dimineaţa, între 7:00 şi 11:00. Seara, între 19:00 şi 22:00, sunt plasate 19% dintre comenzi.
Lista pentru şcoală este rezolvată inclusiv după încheierea zilei: 8% dintre comenzile Back to School sunt plasate noaptea, între orele 23:00 şi 6:00.
Pentru livrare, 42% dintre comenzi ajung la locker, numărul acestora fiind cu 21% mai mare decât anul trecut.
Deşi două treimi dintre comenzile Back to School sunt plasate în continuare din mediul urban, ritmul de creştere este mai mare în rural. Comenzile din mediul rural au avansat cu 17% faţă de anul trecut, comparativ cu 13% în urban, şi reprezintă deja 34% din total.
Citește și: Cât costă rechizitele copilului pentru școală în 2026: De la 370 la peste 1.500 de lei. Nu arunca banii pe produse inutile!
Bucureştiul generează 23% dintre comenzi, iar Ilfovul încă 10%, astfel că o comandă din trei vine din regiunea Capitalei. Urmează Iaşi, Cluj, Constanţa şi Timiş.
Înfiinţată în 2001, eMAG este un pionier al sectorului de comerţ online care s-a dezvoltat în România, Ungaria şi Bulgaria. AGERPRES
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.