
Romania: Situația actuală din România capătă contur prin detaliile oferite aici.
Sinteză rapidă: Contextul complet al unei știri importante din România.
👁542 vizualizări
Lanțul rusesc de magazine cu prețuri foarte mici Mere își restrânge puternic activitatea în Uniunea Europeană, mai multe magazine fiind închise în ultimele luni. Compania a invocat în unele cazuri motive tehnice, însă retragerea coincide cu extinderea sancțiunilor europene împotriva Rusiei, care îi vizează inclusiv pe proprietarii afacerii. La Vaslui, magazinul care funcționa la fostul Vascovin și-a închis porțile, invocând ”motive operaționale”.
Pe 25 iulie, conducerea Mere Vaslui anunța sec:
Mai multe detalii și articole despre Romania, lant rusesc, Mere Romania, magazine discount și Mere Vaslui așteaptă aici.
”Dragi clienți,
Vă informăm că MERE Supermarket va fi închis temporar pentru o scurtă perioadă, din motive operaționale.
Ne dorim să revenim cât mai curând și vom anunța aici, pe pagina noastră, data redeschiderii imediat ce aceasta va fi stabilită.
Vă mulțumim pentru înțelegere, răbdare și pentru că sunteți alături de noi. Așteptăm cu nerăbdare să vă primim din nou în magazin!
Mere a reprezentat încă de la intrarea pe piața europeană un model aparte de retail. Originar din Siberia și parte a grupului Svetofor, unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine de tip hard-discount din Rusia, retailerul a mizat pe costuri minime de funcționare și prețuri reduse”.
Din păcate, Mere Vaslui nu s-a mai deschis și nici nu se va mai deschide, se pare, în viitorul apropiat, la fel ca restul magazinelor din această rețea națională.
Magazinele erau amenajate simplu, de multe ori în spații cu aspect industrial, iar o mare parte dintre produse erau expuse direct pe paleți sau în cutiile în care sunt livrate. Reducerea cheltuielilor cu amenajarea și personalul a fost una dintre principalele componente ale modelului de afaceri.
Mere a funcționat la Bârlad, prima dată. În septembrie 2024, s-a deschis și la Vaslui
Extinderea europeană a început în Germania, în 2018. Ulterior, compania s-a orientat către piețele din Europa Centrală și de Est, ajungând în Polonia, România, Serbia, Ungaria și statele baltice.
La intrarea pe piața românească, reprezentanții companiei vorbeau despre un plan ambițios, care prevedea deschiderea a aproximativ 100 de magazine. Rețeaua nu a ajuns însă nici pe departe la această dimensiune.
De-a lungul timpului, magazine Mere au funcționat sau au fost anunțate în mai multe localități din România, printre care Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Bistrița, Tulcea, Focșani, Călărași, Slobozia, Brăila, Râmnicu Sărat, Galați, Brașov, Turda și Piatra Neamț, precum și în apropierea Bucureștiului și a municipiului Cluj-Napoca. La Vaslui, primul magazin Mere s-a deschis la Bârlad, dar a funcționat puțin timp. Din septembrie 2024, Mere Vaslui s-a deschis la fostul Vascovin.
Situația rețelei diferă însă de la un oraș la altul, unele dintre magazine fiind deja închise.
Sancțiunile europene complică situația companiei
Problemele Mere nu se limitează la România. Retailerul a început să dispară de pe mai multe piețe europene, iar momentul coincide cu măsurile restrictive adoptate de Uniunea Europeană împotriva unor oameni de afaceri ruși.
Printre persoanele vizate de sancțiuni se află și Serghei Schneider, asociat familiei care controlează afacerile Svetofor și Mere.
Efectele sunt deja vizibile în mai multe state. Magazinele Mere din Slovacia au fost închise, iar în Cehia autoritățile au luat măsuri pentru înghețarea unor active și interese economice legate de familia Schneider.
Situația este similară în statele baltice. Cele 12 magazine din Letonia și aproximativ 30 de unități din Lituania și-ar fi încetat activitatea. În Polonia, compania a fost inclusă pe lista națională de sancțiuni.
Autoritățile lituaniene analizează, de asemenea, dacă noile magazine care funcționează sub marca Ola au legături cu Mere și dacă schimbarea brandului ar putea reprezenta o modalitate de continuare a activității în condițiile restricțiilor existente.
Compania nu a anunțat oficial că închiderea magazinelor este o consecință directă a sancțiunilor și nici nu a comunicat o retragere definitivă de pe piața Uniunii Europene.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.